Contact: 031 005 0510

Chirurgia cranio-cerebrală minim invazivă

Tehnicile minim invazive impun utilizarea unei tehnologii ultramoderne. Endoscoapele operatorii de diverse tipuri, microscopul operator dedicat, neuronavigația, neuroelectrofiziologia, tehnicile avansate de anestezie, chirurgia cu pacientul treaz reprezintă armamentarium fără de care neurochirurgia prin "gaura cheii" nu ar fi posibilă. Folosind tehnicile de mai sus, tratăm un spectru larg de patologii cranio-cerebrale.

Glioblastomul
Glioblastomul reprezintă cea mai frecventă tumoră primară cerebrală (care se dezvoltă din țesutul cerebral) la adulți. Este clasificată de Organizația Mondială a Sănătății ca grad IV (cel mai agresiv tip de tumoră). Glioblastoamele cresc rapid și infiltrează țesutul cerebral învecinat. Tratamentul lor implică o abordare multidisciplinară inlcuzând chirurgie, chimioterapie și radioterapie.
Introducere

Glioblastomul (GBM) reprezintă cea mai frecventă tumoră primară cerebrală (care se dezvoltă din țesutul cerebral) la adulți.

Este clasificată de WHO (World Health Organisation) ca grad IV (cel mai agresiv tip de tumoră).

Glioblastoamele cresc rapid și infiltrează țesutul cerebral învecinat.

Ele pot apărea la orice vârstă, însă este tipic întâlnit între 45 și 70 de ani.

Semne si simptome

Glioblastoamele se exprimă, în ordinea frecvenței, prin următoarele semne și simptome:

• crize epileptice
• cefalee progresivă
• pierdere progresivă a funcțiilor cerebrale cum ar fi: vorbirea, forța musculară, memoria, capacitatea de a fi atent, tulburări comportamentale, etc.
• pierdere progresivă a funcțiilor cerebrale cum ar fi: vorbirea, forța musculară, memoria, capacitatea de a fi atent, tulburări comportamentale, etc.

Cauze

Cauzele sunt necunoscute, însă există o mulțime de studii în curs pentru identificarea acestora.

Factori de risc

Nu sunt cunoscuți factori de risc

Pregatiți-vă de o consultație

Cel mai probabil ați fost văzut de medicul dumneavoastră de familie. Dacă doctorul dumneavoastră a suspicionat că aveți o tumoră cerebrală, cum ar fi un glioblastom, probabil v-a trimis către un doctor care se ocupă de boli cerebrale (neurolog sau neurochirurg).

Iată câteva informații care vă ajută să vă pregătiți pentru consultația la specialist

Ce puteți face?

Scrieți orice simptom aveți, incluzând cele care par a nu fi legate de motivul prezentării dumneavoastră

Scrieți orice informații personale , incluzând orice stres major sau schimbări de viață recente

• Faceți o listă cu toate medicamentele pe care le luați, inclusiv vitamine, suplimente alimentare sau medicație alternativă
• Veniți însoțit de un membru al familiei sau un prieten, dacă este posibil. Uneori este dificil să rețineți toate informațiile care vi se oferă cu ocazia unei consultații. Astfel , însoțitorul dumneavoastră poate să vă ajute să vă reamintiți informațiile oferite în timpul consultației.
• Scrieți întrebările pe care ați dori să le adresați medicului în timpul consultației.
• Pregătiți o listă de întrebări care să vă ajute să profitați la maximum de timpul pe care îl petreceți în consultație cu doctorul dumneavoastră. Pentru un glioblastom, câteva întrebări pe care puteți să le formulați, includ:
• Este glioblastomul o tumoră canceroasă?
• Cât de gravă este boala mea?
• Care sunt avantajele tratamentului în comparație cu lipsa acestuia?
• Ce tratament îmi recomandați?
• Cât de urgent este tratamenul?
• Care sunt complicațiile potențiale ale unui tratament?
• Sunt complicații pe termen lung despre care ar trebui să știu?
• Unde pot găsi informații suplimentare despre boala mea?

Nu ezitați să adresați orice alte întrebări.

Diagnostic

Imagistica prin CT și IRM cu și fără contrast, IRM de perfuzie și spectroscopia MR, pun diagnosticul prezumptiv de glioblastom.

Diagnosticul de certitudine se pune cu ajutorul unui examen anatomopatologic și imunohistochimic.

Opțiunile terapeutice

Pentru un glioblastom pacienții necesită o intervenție chirurgicală care are drept scop:

prelevarea de material bioptic pentru examenul anatomopatologic și stabilirea diagnosticului de certitudine

îndepărtarea cât mai completă posibil a volumului tumoral – Acest lucru este posibil în aproximativ 70 la sută din cazuri, în rest riscurile de deteriorare neurologică împiedicând o rezecție totală (rezecție definită ca înlăturarea prizei de contrast tumorală evidențiată pe examenul IRM postoperator)

Radioterapie conformațională - este de obicei recomandată la 3 săptămâni – o lună după diagnostic. Radioterapia se face de obicei 5 zile pe săptămână timp de 6 săptămâni.

Chimioterapia – astăzi se folosește temozolamida, care se administrează zilnic în timpul celor șase săptămâni de radioterapie, și apoi ca agent unic câte 5 zile la fiecare 28 de zile timp de un an post chirurgie.

Combinația de chimioterapie și radioterapie ameliorează prognosticul, mai ales la unii pacienți cu o genă inactivată (deleție).

Există multiple studii care se desfășoară în prezent și în care sunt testate tehnologii noi pentru tratamentul glioblastoamelor, însă, până în prezent, nu au fost evidențiate avantaje față de tratamentul clasic.

Meningiomul
Meningiomul este o tumoră care se dezvoltă din meningele cerebral (membrană ce înconjoară creierul și măduva spinării). Cele mai multe meningiome sunt tumori benigne (necanceroase), deși, rareori, ele pot fi maligne (canceroase). Unele meningioame nu necesită obligatoriu un tratament imediat, astfel un meningiom care nu produce simptome semnificative poate fi doar urmărit în timp.
Introducere

Meningiomul este o tumoră care se dezvoltă din meningele cerebral (membrană ce înconjoară creierul și măduva spinării). Cele mai multe meningiome sunt tumori benigne (necanceroase), deși, rareori, ele pot fi maligne (canceroase). Unele meningioame sunt numite „atipice”, însemnând că nu sunt nici maligne, nici benigne, ci între cele două (borderline).

Cel mai frecvent, meningioamele apar la femei peste 50 de ani, însă ele pot apărea la orice vârstă atât la femei cât și la bărbați.

Unele meningioame nu necesită obligatoriu un tratament imediat, astfel, un meningiom care nu produce simptome, poate fi doar urmărit în timp.

Semne și simptome

Semnele și simptomele meningioamelor sunt la început, de cele mai multe ori, subtile. În funcție de localizarea lor în raport cu creierul sau, mai rar, cu măduva spinării, semnele și simptomele pot include:

cefalee care se agravează cu trecerea timpului

scăderea acuității vizuale, vedere dublă

scăderea auzului

tulburări de memorie

pierderea mirosului

scăderea forței musculare în membre

paralizia unei jumătăți a feței, etc.

crize epileptice - apar brusc și pot pune viața în pericol

Când trebuie să va adresati medicului

Semnele și simptomele unui meningiom evoluează încet, dar uneori, un meningiom impune un tratament de urgență.

Trebuie să vă prezentați în urgență dacă s-au produs:

apariția bruscă a unei crize epileptice

o schimbare bruscă a vederii, memoriei sau a stării de conștiență

Faceți o programare la medic în cazul în care aveți un semn sau simptom persistent care vă îngrijorează, cum ar fi o durere de cap care se accentuează cu trecerea timpului.

Cauze

Nu se cunosc exact cauzele apariției meningioamelor. Se știe că unele celule de la nivelul meningelui (membrana protectoare care înconjoară creierul și măduva spinării), suferă modificări ce duc la pierderea controlului asupra multiplicării lor, ducând astfel la apariția tumorilor meningeale (meningioame). Factori care țin de genele moștenite, mediul înconjurător, hormoni par a fi implicați, dar fără a se cunoaște exact modul în care aceștia acționează.

Factori de risc

Factorii de risc cunoscuți în apariția meningioamelor sunt reprezentați de :

Radioterapie cranio-cerebrală – tratamentul cu radiații la nivelul capului poate crește riscul apariției meningioamelor

Hormonii feminini – meningioamele sunt mai frecvente la femei, ceea ce înseamnă că factorii hormonali joacă un rol în apariția acestor tumori

Boli cu transmitere familială (genetică) – Exemplu: neurofibromatoza de tip 2 crește riscul multor tumori cerebrale printre care și al meningioamelor.

Complicații

Un meningiom și tratamentul lui, de obicei chirurgia și/sau radioterapia, pot duce la complicații pe termen lung, cum ar fi :

• probleme de atenție
• probleme de memorie
• schimbări de personalitate
• epilepsie

Unele dintre aceste complicații pot fi tratate, iar în cazul altora se poate oferi suport de specialitate pentru a ameliora calitatea vieții.

Pregătiți-vă de o consultație

Cel mai probabil ați fost văzut de medicul dumneavoastră de familie. Dacă doctorul dumneavoastră a suspicionat că aveți o tumoră cerebrală, cum ar fi un meningiom, probabil v-a trimis către un doctor care se ocupă de boli cerebrale (neurolog sau neurochirurg).

Iată câteva informații care vă ajută să vă pregătiți de consultația la specialist

Ce puteți face?

• Scrieți orice simptom aveți, incluzând cele care par a nu fi legate de motivul prezentării dumneavoastră
• Scrieți orice informații personale, incluzând orice stres major sau schimbări de viață recente
• Faceți o listă cu toate medicamentele pe care le luați, inclusiv vitamine, suplimente alimentare sau medicație alternativă
• Veniți însoțit de un membru al familiei sau un prieten, dacă este posibil. Uneori este dificil să rețineți toate informațiile care vi se oferă cu ocazia unei consultații. Astfel , însoțitorul dumneavoastră poate să vă ajute să vă reamintiți informațiile oferite în timpul consultației.
• Scrieți întrebările pe care ați dori să le adresați medicului în timpul consultației.

Pregătiți o listă de întrebări care să vă ajute să profitați la maximum de timpul pe care îl petreceți în consultație cu doctorul dumneavoastră. Pentru un glioblastom, câteva întrebări pe care puteți să le formulați, includ:

• Meningiomul meu este canceros?
• Cât de mare este meningiomul meu?
• Meningiomul meu crește? Cât de repede?
• Ce tratament îmi recomandați?
• Este necesar tratamentul acum, sau este mai bine să observăm evoluția tratamentului („wait and see”)?
• Care sunt complicațiile potențiale ale unui tratament?
• Sunt complicații pe termen lung despre care ar trebui să știu?
• Trebuie să caut o „a doua opinie”? Puteți să îmi recomandați un alt doctor sau un alt spital care au experiență în tratamentul meningioamelor?
• Unde pot găsi informații suplimentare despre boala mea?
• Trebuie sa iau o decizie asupra tratamentului repede? Cât timp pot aștepta?

Nu ezitați să adresați orice alte întrebări.

Teste și diagnostic

Un meningiom poate fi detectat prin teste de imagistică, astfel:

Computer tomograf (CT) cranio-cerebral sau spinal – Realizează imagini ale anatomiei zonei examinate cu ajutorul razelor X. Este o metodă de elecție pentru evaluarea anatomiei osului, a calcificărilor și nu are erori metrice. Pentru alte detalii, această examinare este mai puțin informativă decât IRM-ul.

Imagistica prin rezonanță magnetică - IRM (sau denumirea veche de RMN): Nu expune organismul radiațiilor și oferă detalii de finețe ale anatomiei și funcțiilor zonei examinate. Este examinarea de elecție în meningioamele cranio-cerebrale și spinale.

Arteriografia cu substracție digitală (DSA) – rareori, este necesară evaluarea angiografică a meningioamelor, în scopul stabilirii unei strategii terapeutice.

Tratamente și medicamente

Tratamentul care vi se administrează pentru un meningiom depinde de mulți factori, cum ar fi mărimea meningiomului, localizarea sa, agresivitatea sa, etc. Medicul dumneavoastră, pentru a elabora schema optimală de tratament, va lua în considerare starea dumneavoastră de sănătate generală și obiectivele tratamentului .

Observație (Wait and see)

Tratamentul imediat nu este necesar pentru toți pacienții care au un meningiom. Un meningiom mic, care crește lent și care nu cauzează semne sau simptome, poate să nu impună tratament.

Dacă planul este să nu se facă tratament pentru meningiomul dumneavoastră, este probabil să vă fie indicat să faceți periodic examene IRM cranio-cerebrale, pentru a se monitoriza creșterea și alte semne de evoluție (ex. Apariția edemului cerebral).

Dacă medicul dumneavoastră a determinat că meningiomul dumneavoastră crește și necesită tratament, aveți câteva opțiuni terapeutice:

Chirurgia

Dacă meningiomul dumneavoastră cauzează semne sau simptome sau dacă este evidențiată creșterea lui, doctorul dumneavoastră vă poate recomanda chirurgia. Chirurgul încearcă să facă o rezecție completă oricând este posibil. Dar, din cauza că meningioamele pot apărea lângă structuri delicate, nu este mereu posibilă îndepărtarea tumorii în întregime, chirurgul îndepărtând cât de mult este posibil din tumoră.

Tipul de tratament de care aveți nevoie după chirurgie (dacă este necesar unul), depinde de câțiva factori:

• Dacă nu mai există tumoră vizibilă – de regulă nu mai este necesar tratament. Este necesară însă o urmărire imagistică periodică (de regulă IRM).
• Dacă tumora este benignă și numai o mică parte din tumoră persistă, doctorul dumneavoastră vă poate recomanda doar o urmărire periodică (de regulă IRM). În unele cazuri, mici reziduuri tumorale pot fi tratate cu o formă de radiații numită radiochirurgie stereotactică (Gamma Knife sau LINAC – Cyber Knife, Novalis, etc).
• Dacă tumora este atipică sau malignă, veți avea nevoie, probabil de un tratament radioterapic – radioterapie conformațională

Chirurgia poate avea riscuri, inclusiv infecțios și hemoragic. Riscul specific pentru meningiomul dumneavoastră depinde, în principal, de localizare. Spre exemplu, chirurgia pentru un meningiom care este în jurul unui nerv optic, poate duce la pierderea vederii. Întrebați chirurgul dumneavoastră despre riscurile specifice pentru chirurgia dumneavoastră.

Radioterapia

Uneori, din cauza localizării sau din cauza factorilor de risc ce țin de alte boli ale dumneavoastră, chirurgia este contraindicată. În aceste cazuri, radioterapia este o alternativă, având ca scop distrugerea celulelor tumorale, astfel încât creșterea tumorală să fie oprită.

Forme de radioterapie modernă sunt reprezentate de: radioterapie stereotactică fracționată, radioterapie conformațională (IMRT), etc.

Radiochirurgia

Radiochirurgia reprezintă un tip de tratament cu radiații prin care se asigură o doză terapeutică doar la nivelul volumului țintă, restul țesuturilor primind o doză de radiații foarte mică, de regulă netraumatică. Contrar numelui, radiochirurgia nu necesită incizii ale scalpului. De regulă, radiochirurgia este realizată în ambulator, necesitând câteva ore petrecute în clinică.

Radiochirurgia poate fi o opțiune pentru meningioamele ce nu pot fi rezecate sau pentru acelea care recidivează după tratament. Un factor limitant în utilizarea radiochirurgiei, este reprezentat de volumul tumoral (leziuni cu un diametru de regulă sub 3cm).

Radioterapie fracționată

Pentru tumori prea mari pentru radiochirurgie, sau cele care au structuri în vecinătate ce nu pot tolera dozele mari impuse de radiochirurgie (nervul optic), o opțiune posibilă este fracționarea radiațiilor. Aceasta înseamnă administrarea de mici doze de radiații repetate de mai multe ori. Spre exemplu un tratament poate necesita o ședință de radiații pe zi timp de 30 de zile.

Medicația

Chimioterapia reprezintă ultima linie de tratament, când nu există răspuns la chirurgie și radioterapie. Din nefericire, nu există dovezi privind eficacitatea acestui tratament, dar unele medicamente, cum ar fi hidroxiureea, sunt utilizate uneori. Există unele medicamente în studiu, care par să aducă unele beneficii, însă rămâne a fi dovedită eficacitatea lor.

Cum faceți față stresului de a avea un meningiom?

A fi diagnosticat cu un meningiom poate fi foarte stresant. Odată ce sunteți diagnosticat, viața dumneavoastră se poate schimba radical, cu vizite la doctori și chirurgi, pentru pregătirea tratamentului.

Învățați tot ce puteți despre meningioame:

• de la echipa de îngrijiri
• surse online credibile, de obicei recomandate de specialiști
• scrieți întrebările pentru doctorii pe care îi veți consulta
• cu cât cunoașteți mai multe lucruri despre problema dumneavoastră, cu atât veți fi mai pregătit să luați decizia corectă în legătură cu tratamentul dumneavoastră

Construiți-vă o rețea de suport

• suportul familiei și prietenilor poate fi util pentru a vă gestiona emoțiile
• un consult psihologic poate ajuta
• o conversație cu un lider al societății spirituale din care faceți parte poate fi utilă (preot, rabin, sau alt lider spiritual)
• există grupuri de suport în comunitatea dumneavoastră sau online.

Aveți grijă de dumneavoastră

• încercați să rămâneți sănătos în timpul tratamentului pentru meningiom, având grijă de dumneavoastră
• mâncați o dietă bogată în fructe și legume și faceți exerciții moderate zilnic, dacă doctorul dumneavoastră vă permite
• dormiți suficient, astfel încât să vă simtiți odihnit.
• Reduceți stresul din viață, concentrându-vă pe ce este important pentru dumneavoastră

Schwanomul vestibular (neurinomul de acustic)
Schwanomul vestibular (neurinomul de acustic), este o tumoră rară, benignă, care crește de obicei lent, și care se dezvoltă din nervul vestibular (al echilibrului), în imediata apropiere a nervului acustic (al auzului) și a nervului facial, care fac legatura între trunchiul cerebral și urechea internă. Din cauza presiunii pe aceste structuri, semne și simptome cum ar fi pierderea auzului acompaniată frecvent de un sunet continuu și persistent în urechea afectată, probleme de echilibru și rareori pareză de facial, sunt semne incipiente ale progresiei tumorale.
Introducere

Schwannomul vestibular (neurinomul de acustic), este o tumoră rară, benignă, care crește de obicei lent și care se dezvoltă din nervul vestibular (al echilibrului), în imediata apropiere a nervilor acustic și facial, care fac legătura între trunchiul cerebral și urechea internă. Din cauza presiunii pe aceste structuri, semne și simptome cum ar fi pierderea auzului acompaniată frecvent de un sunet continuu și persistent în urechea afectată, probleme de echilibru și rareori pareza de facial, sunt semne incipiente ale progresiei tumorale.

Aceste tumori cresc, lent, și deși uneori sunt foarte mici în momenul diagnosticului, ele necesită tratament de specialitate. Tratamentul poate include chirurgie, radiochirurgie și apoi urmărire imagistică (IRM) periodică.

Semne și simptome

Apar din cauza efectului pe nervul în care se dezvoltă (vestibular), sau din cauza compresiei pe structurile vasculo-nervoase adiacente.

Odata cu creșterea tumorală, este mai probabilă apariția semnelor și simptomelor, deși dimensiunea tumorală nu este corelată întotdeauna cu simptomatologia. Astfel, este posibil ca o tumoră mică să dea semne și simptome semnificative.

Puteți prezenta următoarele semne și simptome:

• pierderea auzului, unilateral, de obicei gradual, deși în unele cazuri se produce brusc
• sunet continuu în ureche (tinitus, acufene) în urechea afectată
• pierderea echilibrului
• vertij (se rotește pământul în jurul pacientului)
• scăderea sensibilității faciale și foarte rar slăbiciune a musculaturii faciale
• excepțional, când tumorile sunt foarte voluminoase, pot apărea semne de hidrocefalie și de compresie de trunchi – mers cu pași mici, tulburări de memorie, incontinență urinară, alterarea conștienței, deficite motorii hemicorporeale, etc. Acestea din urmă sunt probleme care vă pot pune viața în pericol.

Când trebuie să vă adresați doctorului

Adresați-vă doctorului dumneavoastră dacă sesizați o pierdere a auzului, zgomot permanent într-o ureche sau aveți tulburări de echilibru. Un diagnostic precoce al unui schwanom vestibular poate preveni creșterea periculoasă a acestuia astfel încât să determine consecințe serioase, cum ar fi pierderea totală a auzului, sau o hidrocefalie care vă poate amenința viața.

Cauze

Cauzele schwanomului vestibular nu sunt cunoscute exact, însă par a fi determinate de tulburări genetice, la nivelul unei gene ce controlează creșterea celulelor schwann situate în jurul nervilor. Nu se cunosc factori de risc pentru această boală. De obicei aceste defecte nu sunt moștenite.

Această genă poate fi moștenită în neurofibromatoză de tip 2, o boală foarte rară, care determină de obicei schawanoame vestibulare bilaterale.

Factori de risc

Singurul factor de risc cunoscut este neurofibromatoza de tip 2, dar ea este responsabilă de o foarte mică parte din schawanoamele vestibulare. Este o boală autozomal dominantă, însemnând că gena poate fi transmisă și doar de la un singur părinte cu afecțiunea. Fiecare copil are un risc de 50 la sută să fie afectat.

Complicații

Un schwannom vestibular poate produce complicații permanente, cum ar fi:

• pierderea auzului
• alterarea sensibilității feței
• afectarea forței musculare la nivelul feței – pareză facială
• probleme ale echilibrului
• zgomot permanent în ureche – tinitus, acufene
• ochi uscat de partea afectată, care poate evolua în extremis până la leziuni corneene.

Tumorile mari pot comprima trunchiul cerebral, putând împiedica drenajul normal al LCR-ului (lichidul normal din jurul creierului și măduvei spinării), ducând la o acumulare a acestuia în exces. În acest caz apare hidrocefalia obstructivă, ce poate fi amenințătoare de viață.

Pregatiți-vă de o consultație

Cel mai probabil ați fost văzut de medicul dumneavoastră de familie. Doctorul dumneavoastră vă poate direcționa către un ORL-ist (oto-rino-laringolog), sau către un neurochirurg.

Iată câteva informații care vă ajută să vă pregătiți de consultația la specialist

Ce puteți face?

• Scrieți orice simptom aveți, incluzând cele care par a nu fi legate de motivul prezentării dumneavoastră
• Faceți o listă cu toate medicamentele pe care le luați, inclusiv vitamine, suplimente alimentare sau medicație alternativă
• Veniți însoțit de un membru al familiei sau un prieten, dacă este posibil. Uneori este dificil să rețineți toate informațiile care vi se oferă cu ocazia unei consultații. Astfel, însoțitorul dumneavoastră poate să vă ajute să vă reamintiți informațiile oferite în timpul consultatției.
• Scrieți întrebările pe care ați dori să le adresați medicului în timpul consultației. Pregătiți o listă de întrebări care să vă ajute să profitați la maximul de timpul pe care îl petreceți în consultație cu doctorul dumneavoastră. Pentru un schwannom vestibular câteva întrebări pe care puteți să le formulați includ:
• Ce îmi produce simptomele mele?
• Există alte cauze posibile pentru simptomele mele?
• Ce tipuri de teste îmi trebuie?
• Ce opțiuni de tratament am?
• Care este recomandarea de tratament?
• Care este probabilitatea de efecte adverse pentru fiecare tratament?
• Ce se întâmplă dacă nu fac nimic?
• Este necesar tratamentul acum, sau este mai bine să observăm evoluția tratamentului („wait and see”)?
• Sunt complicații pe termen lung despre care ar trebui să știu?
• Trebuie să caut o „a doua opinie”? Puteți să îmi recomandați un alt doctor sau un alt spital care au experiență în tratamentul schwanoamelor vestibulare?
• De unde pot găsi informații suplimentare despre boala mea?

Nu ezitați să adresați orice alte întrebări.

Teste și diagnostic

Semnele și simptomele determinate de un schwannom vestibular sunt de multe ori subtile și lent progresive. De aceea este dificil uneori diagnosticul în stadii precoce ale bolii. După ce vă pune întrebări și vă examinează neurologic, medicul poate cere mai multe examene, printre care:

• audiogramă tonală și vocală – determină și clasifică deficiența de auz.
• Examen oftalmologic – test Schirmer (însoțit eventual de un examen cu biomicroscopul) pentru a determina deficitul de lacrimi pe partea afectată
• Examene de imagistică medicală – CT cranio-cerebral – mai rar utilizat, dă informații mai precise despre afectarea osoasă și nu are erori metrice. IRM-ul cranio-cerebral – de elecție în tumorile cerebrale – oferă informații mai detaliate asupra anatomiei și funcției zonei examinate.

Tratamente și medicamente

Tratamentul este variabil, în funcție de mărime și simptome. Medicul dumneavoastră vă poate recomada următoarele opțiuni:

Urmărire (wait and see): În cazul neurinoamelor foarte mici, asimptomatice, se folosea această strategie, care astăzi este depășită. În aceste cazuri, este demonstrat că există un risc mai mare de pierdere a auzului la pacienții netratați (urmăriți), decât la cei tratați cu radiochirurgie Gamma Knife. Cu alte cuvinte, există o pierdere de șansă de a rămâne cu un auz funcțional pentru restul vieții la pacienții care sunt doar urmăriți.

Astfel, această opțiune nu poate fi corect recomandată, decât pacienților care prezintă tumori foarte mici, cu o pierdere completă a auzului sau cu un auz nefuncțional. Chiar și un auz nefuncțional, dar nu absent, are un rol în localizarea în spațiu a sunetelor, astfel că lipsa tratamentului este discutabilă.

Radiochirurgia stereotactică (Gamma Knife)

Doctorul dumneavoastră vă poate recomanda radiochirurgia stereotactică, când aveți o tumoră de dimensiuni relativ mici.

Scopul radiochirurgiei stereotactice este de a opri evoluția tumorală, a prezerva funcția facială și posibil, a prezerva auzul.

Complicațiile radioterapiei sunt reprezentate de pierderea auzului (risc mai mic decât cu chirurgia), tinitus (zgomot permanent în ureche), hipoestezie facială, probleme de echilibru, eșecul tratamentului (aproximativ 2 %).

Rezecția chirurgicală

Puteți avea nevoie de un chirurg pentru rezecția schwannomului vestibular. Scopul chirurgiei este să înlăture tumora prezervând funcția facialului și să prezerve auzul, când este posibil. Chirurgia este realizată sub anestezie generală, de obicei utilizând o incizie de aproximativ 4 cm, în spatele urechii. Uneori nu este posibilă îndepărtarea în întregime a tumorii, din cauza aderenței ei la structuri cum ar fi trunchiul cerebral sau nervul facial. În acest caz pacienții sunt urmăriți și la cel mai mic semn de progresie adresați unui tratament radiochirurgical.

Chirurgia poate avea complicații, incluzând înrăutățirea unor simptome, dacă unii nervi sau structuri vasculo-nervoase sunt lezați. Complicațiile pot include:

• fistule de lichid cefalo-rahidian
• pierderea auzului
• pareză facială
• diminuarea sensibilității la nivel facial
• zgomot permanent în ureche (tinitus)
• probleme de echilibru
• cefalee persistentă
• meningită
• leziuni vasculare sau hemoragii intracraniene

Cum faceți față la stresul de a avea un schwannom vestibular

Stresul la care sunteți supus știind că puteți pierde auzul și puteți avea o paralizie facială și de a decide ce tratament este cel mai bun pentru dumneavoastră, este unul care poate fi foarte important. Iată câteva sugestii care va pot ajuta în a gestiona acest stres:

• cu cât știți mai mult despre afecțiunea dumneavoastră, cu atât veți face alegeri mai bune privind tratamentul
• un psiholog poate ajuta
• întreabă alți pacienți care au avut aceleași probleme
• familia și prietenii te pot ajuta să treci mai ușor peste perioadele stresante

Anevrismele cerebrale
Anevrismele cerebrale reprezintă dilatații anormale ale arterelor cerebrale, de regulă saculare, însă pot fi și fusiforme. Un anevrism cerebral se poate rupe, ducând la o sângerare în creier și cel mai frecvent, în jurul său. Un anevrism rupt este o urgență chirurgicală. Frecvent, anevrismele sunt descoperite cu ocazia unor investigații pentru alte probleme de sănătate. În aceste cazuri de obicei este necesar un tratament, pentru a evita o ruptură viitoare, ce poate fi amenințătoare de viață.
Introducere

Anevrismele cerebrale reprezintă dilatații anormale ale arterelor cerebrale, de regulă saculare, însă pot fi și fusiforme. Un anevrism cerebral se poate rupe, ducând la o sângerare în creier și cel mai frecvent, în jurul său (hemoragie subarahnoidiană – arahnoidă fiind o membrană fină ce înconjoară vasele cerebrale și creierul, parte a meningelui cerebral). Frecvent anevrismele sunt descoperite cu ocazia unor investigații pentru alte probleme de sănătate, acestea fiind nerupte, adică anevrisme care nu au sângerat încă. În aceste cazuri, frecvent este necesar un tratament, pentru a evita o ruptură viitoare, ce poate fi amenințătoare de viață.

Semne și simptome

Anevrisme rupte:

O cefalee bruscă, intensă, „cea mai importantă din viață”, este cel mai frecvent simptom al unui anevrism rupt.

• cefalee extremă
• greață și vărsături
• semne meningeale – gât rigid, sensibilitate la lumină, etc
• tulburări de vedere, vedere dublă
• crize epileptice (rar)
• paralizie de nerv III (închiderea unei pleoape)
• pierderea conștienței
• confuzie, etc

Anevrisme nerupte

Frecvent nu produc simptome sau semne. Există unele anevrisme, de obicei mari, care pot produce simptome prin efectul de „masă” pe care îl exercită pe structurile din jur (presiune):

• durere
• deficit de nerv III – pupilă dilatată și/sau căderea unei pleoape
• tulburări de vedere, vedere dublă
• tulburări motorii și/sau senzitive la nivelul unei jumătăți a feței, etc.

O durere de cap considerată „cea mai mare din viață”, care se instalează brusc, trebuie să vă determine să vă prezentați de urgență la spital.

Cauze

Cauzele pot ține de structura pereților arteriali (de obicei se dezvoltă la nivelul bifurcațiilor arteriale, de cele mai multe ori la baza creierului). Cauza determinantă exactă a acestor slăbiciuni ale peretelui vascular nu este bine înțeleasă. Există, într-un mic procent, și o determinare genetică, cauze traumatice sau cauze infecțioase, de obicei micotice.

Factori de risc

Anevrismele sunt mai frecvente la adulți decât la copii și mai frecvente la femei decât la bărbați. Enumerăm mai jos o parte din factorii de risc presupuși a avea o implicare în apariția anevrismelor:

• vârsta înaintată
• fumatul
• hipertensiunea arterială
• arterioscleroză
• abuzul de droguri (cocaină)
• traumatismele craniene
• alcoolismul
• micoze sistemice etc.

Cauze moștenite

• boli de colagen – Ex Ehlers Danlos
• boala rinichilor polichistici
• coarctația de aortă
• malformații arterio-venoase cerebrale
• istoric familial de anevrisme (frate, soră, tată, mamă)

Complicații

Când un anevrism cerebral se rupe și pacientul supraviețuiește, sângerarea durează de obicei secunde sau minute. Apar leziuni ale structurilor nervoase și uneori vasculare înconjurătoare. De asemenea poate apărea o creștere a presiunii intracraniene. Dacă presiunea crește prea mult, alimentarea cu sânge a țesutului cerebral devine insuficientă, și creierul devine hipofuncțional sau nefuncțional, fapt ce duce la instalarea comei (pierdere a conștienței), sau chiar la deces. Cele mai frecvente complicații după ruperea unui anevrism sunt reprezentate de:

• deces
• resângerare – risc maxim (aproximativ 6%) în primele 24 de ore de la sângerarea inițială, apoi câte 1-2% următoarele 30 de zile.
• Vasospasmul – după o ruptură anevrismală poate apărea stenoza vaselor cerebrale, care poate fi atât de importantă încât fluxul sangvin destinat creierului să fie . insuficient, fapt ce poate duce la moartea țesutului cerebral. Riscul de vasospasm este maxim între zilele 4 și 20 postsângerare inițială.
• Hidrocefalia – sângele extravazat (care s-a scurs în afara vasului) poate obstrua căile de drenaj și resorbție ale LCR-ului, fapt ce poate duce la acumularea acestuia în exces și creșterea presiunii intracraniene, ceea ce definește hidrocefalia. Hidrocefalia poate duce la comă, și netratată, la deces.
• Hiponatremia – din cauza alterării funcționării hipotalamusului, poate duce la edem cerebral și în cazuri extreme la deces.

Pregătiți-vă de o consultație

Frecvent, anevrismele sunt detectate după ce se rup, fiind obligat astfel să vă prezentați în urgență la spital. În cazul în care ați fost diagnosticat cu un anevrism cerebral care nu s-a rupt, va trebui să consultați un neurochirurg.

Pregătiți o listă de întrebări care să vă ajute să profitați la maximum de timpul pe care îl petreceți în consultație cu doctorul dumneavoastră. Pentru un anevrism cerebral nerupt, câteva întrebări pe care puteți să le formulați, includ:

• Care este mărimea și localizarea anevrismului și ce impact au ele asupra riscului de sângerare?
• Informațiile obținute imagistic (angiografie, angioRM, angioCT) sunt importante în stabilirea riscului de sângerare?
• Ce tratament recomandați la acest moment?
• Dacă nu tratăm anevrismul, cât de des trebuie să vin la control și ce teste trebuie să fac?
• Ce pot face pentru a scădea riscul de rupere a anevrismului?

Nu ezitați să adresați orice alte întrebări.

Diagnostic

Dacă vă prezentați în urgență, testele uzuale sunt reprezentate de:

CT cranio-cerebral: rapid, identifică sângerarea cu mare sensibilitate și specificitate, iar dacă se adaugă și contrast, se poate realiza un AngioCT, care pune diagnosticul de anevrism cerebral.

Teste ale lichidului cefalo-rahidian – prin puncție la nivelul coloanei vertebrale lombare - se identifică sângerarea și cât de veche este, se elimină o meningită infecțioasă. Este indicată când CT-ul identifică un anevrism, dar nu evidențiază o hemoragie.

IRM cranio-cerebral – poate evalua sângerarea, anatomia vasculară, leziunile cerebrale produse de sângerare, leziuni ischemice, hidrocefalia, etc.

Angiografia cu substracție digitală – implică plasarea unui cateter flexibil la nivelul coapsei, prin intermediul căruia se injectează substanță de contrast în arterele cranio-cerebrale, realizându-se astfel imagini detaliate ale arborelui vascular cranio-cerebral.

Screening-ul pentru anevrisme cerebrale

Screening-ul reprezintă evaluarea populației asimptomatice, în vederea detectării unui potențial anevrism.

Nu este indicat screening-ul în populația generală. Dacă există mai mult de un membru al familiei care a prezentat sângerări din anevrisme cerebrale, sau o boală congenitală ce crește riscul apariției anevrismelor cerebrale (colagenoze, rinichi polichistici, etc), atunci este necesară realizarea unui screening.

Tratamente

Clipping-ul chirurgical – pe cale chirurgicală, utilizând tehnici microchirurgicale, ce pot fi minim invazive, se exclude din circulație anevrismul prin aplicarea unuia sau mai multor clipuri la nivelul coletului anevrismal (adică a gâtului anevrismului).

Coiling-ul endovascular – pe cale endovasculară, de obicei prin plica coapsei, se introduc catetere prin care se introduc coil-uri (bucle de sârmă special construite), care ocluzeaza anevrismul, excluzându-l din circulație.

Ambele tipuri de tratament au riscuri, în special cel de sângerare în creier și ischemie (pierderea fluxului de sânge ce duce la moartea unor zone din creier). Tratamentul endovascular este mai puțin invaziv și poate fi inițial mai sigur, dar el are, de asemenea, un risc mai mare de resangerare în timp și poate necesita proceduri suplimentare.

Neurochirurgul dumneavoastră vă va face recomandarea spre unul din cele două tratamente posibile, în funcție de vârstă, localizare, forma anevrismului, bolile asociate, opțiunea dumneavoastră, etc.

Alte tratamente

• antialgice
• blocanții de canal de calciu – scad riscul de vasospasm grav
• antiepileptice – la pacienții ce prezintă crize epileptice
• intervenții de vasodilatație intraarterială – mecanice sau medicamentoasă pe cale endovasculară (necesare la pacienții care prezintă vasospasm rezistent la tratament medical – terapie triplu H)
• drenaje ventriculare externe, urmate, la nevoie, de drenaje interne (ventriculo-peritoneale, pleurale, cardiace, etc) – vezi hidrocefalia
• recuperare medicală – în caz de deficite neurologice, pacienții necesită programe de recuperare medicală (kinetoterapie, logopedie, psiholog, etc)

Tratarea anevrismelor nerupte

Clipping-ul chirurgical.

Coiling-ul endovascular.

În unele cazuri, riscul intervenției poate depăși beneficiul oferit de ea. Neurochirurgul vă poate ajuta în a lua decizia informat.

Pentru a lua decizia, sunt luați în considerare factori cum ar fi:

• mărime, localizare
• vârsta dumneavoastră
• starea dumneavoastră de sănătate
• istoria familială
• boli congenitale ce pot duce la creșterea riscului de sângerare

Controlul tensiunii arteriale este important, ca și renunțarea la fumat. Fumatul s-a dovedit a fi un factor de risc în apariția, creșterea și ruptura anevrismelor.

Cum vă modificați stilul de viață, dacă sunteți diagnosticat cu un anevrism cerebral nerupt?

• nu fumați și nu utilizați droguri
• mâncați sănătos și faceți exerciții fizice moderate zilnic (controlul tensiunii arteriale)
• limitați consumul de cafeină, deoarece poate duce la creșterea tranzitorie a tensiunii arteriale, ce poate precipita ruptura anevrismală
• evitați să ridicați greutăți sau să faceți alte eforturi ce implică oprirea respirației în inspir pentru lungi perioade de timp, deoarece puteți precipita ruperea anevrismelor.

Hidrocefalia
Hidrocefalia este o boală care se caracterizează prin acumularea excesivă de LCR în interiorul cutiei craniene. LCR-ul (lichidul cefalo-rahidian) este un lichid produs în mod normal la nivelul unor organe din interiorul creierului și se resoarbe în cea mai mare parte la nivelul meningelui (membrană care protejează creierul și măduva spinării) prin organe specializate ale acestuia. Când apare un dezechilibru între producție și resorbție rezultă hidrocefalia.
Introducere

Hidrocefalia este o boală care se caracterizează prin acumularea excesivă de LCR în interiorul cutiei craniene. LCR-ul (lichidul cefalo-rahidian) este un lichid produs în mod normal la nivelul unor organe din interiorul creierului și se resoarbe în cea mai mare parte la nivelul meningelui (membrana care protejează creierul și măduva spinării) prin organe specializate ale acestuia. Când apare un dezechilibru între producție și resorbție rezultă hidrocefalia.

Cauze

În mare există două tipuri de hidrocefalie, după nivelul obstrucției. Dacă avem un obstacol (ex. o anomalie morfologică, o tumoră) la nivelul căilor normale de drenaj ale LCR ne încadrăm în primul tip, anume hidrocefalia obstructivă. Dacă resorbția este deficitară din cauza unei disfuncționalități a organelor de resorbție (frecvență la vârstnici apare o atrofie a organelor de resorbție), avem ceea ce se cheamă o hidrocefalie comunicantă. Frecvent există hidrocefalii mixte, în care există atât o problemă resorbtivă cât și una obstructivă (infecții, sângerări intracraniene etc.).

Tratament

Tratamentul hidrocefaliei este unul chirurgical și are drept scop drenarea excesului de LCR. Când hidrocefalia este obstructivă, putem frecvent face un tratament endoscopic, minim invaziv (Ex VCS – ventriculo-cisterno-stomie), sau dacă este posibil, înlăturarea cauzei obstrucției (tumoră, hematom etc.). Aceste două tratamente oferă șansa pacientului de a evita introducerea în corpul său a unui dispozitiv de drenaj mecanic, care are riscuri importante (în până la 40% din cazuri la 1 an - infecție, obstrucție, rupere etc.).

Când cauza hidrocefaliei este una resorbtivă, chirurgul poate fi obligat să apeleze la dispozitive mecanice de drenaj. Surplusul de lichid este drenat în cavități naturale ale corpului, cum ar fi peritoneu, inima, torace etc..

Uneori, există cauze tranzitorii de hidrocefalie (ex. sângerări) care se tratează inițial cu dispozitive mecanice de drenaj extern (în afara corpului) ce pot fi lăsate atașate de pacient până la câteva săptămâni, până când hidrocefalia dispare sau LCR-ul devine limpede (derivații ventriculare externe, derivații lombare externe).

Semne și simptome

Semnele și simptomele hidrocefaliei sunt date de creșterea presiunii intracraniene și eventual dilatarea ventriculilor cerebrali (cavități pline cu LCR în interiorul creierului).

Dacă acumularea de lichid se face încet, permițând o oarecare adaptabilitate a țesutului cerebral, pacientul poate rămâne pentru lungi perioade fără a avea semne sau simptome clare.

Creșterea rapidă a presiunii intracraniene (sau atingerea unui prag) și eventual a dimensiunii ventriculilor, duce la apariția rapidă a simptomelor.

Cefaleea este un simptom important. Ea poate varia în intensitate, poate fi continuă sau intermitentă, este de obicei mai intensă dimineața și poate fi asociată cu greață și vărsături.

Pacienții prezintă deseori tulburări de personalitate și comportament cum ar fi:

- iritabilitate,

- indiferență,

- pierderea interesului pentru tot ce îi înconjoară,

- agresivitate și impulsivitate,

- tulburări de memorie.

Pacienții cu hidrocefalie pot avea de asemenea și probleme cu mersul (mers greoi, cu pași mici, instabil, cu picioarele mai departate decât normal), incontinență urinară, la care se pot adăuga tulburărilor cognitive.

Când hidrocefalia progresează, apare afectarea conștienței, inițial pacientul fiind letargic, adormit, iar în stadiile extreme pacientul este în comă.

Succesiunea acestor semne poate fi rapidă, în câteva ore, sau poate dura ani de zile, în funcție de cauza declanșatoare.

Diagnostic

Toate semnele și simptomele de mai sus duc la prezentarea pacientului la medic.

Odată ridicată suspiciunea de hidrocefalie, se impune realizarea unui examen de imagistică medicală (CT sau RMN) care, în cele mai multe cazuri poate pune diagnosticul de hidrocefalie.

Uneori, diagnosticul nu poate fi confirmat imagistic și sunt necesare teste suplimentare, care sunt făcute de regulă într-o clinică de neurologie (testare neuropsihologică, puncții lombare, măsurarea presiunii LCR). Dacă testele sunt pozitive și după discuția cu neurochirurgul se poate impune un tratament de drenaj.

Am fost diagnosticat cu hidrocefalie, ce fac?

Pacientul diagnosticat cu hidrocefalie este orientat către neurochirurg. În funcție de tipul și gravitatea hidrocefaliei va fi evaluat tratamentul optim. Astfel poate fi propus un tratament pentru înlăturarea patologiei obstructive (ex tumora), o derivație externă, o ventriculo-cisterno-stomie, sau un drenaj ventriculo-peritoneal.

Cât de urgentă este operația?

Pacientul poate ajunge la chirurg într-o stare critică (în comă sau cu tulburări majore de conștiență), această situație impunând un tratament chirurgical în urgență.

Dacă simptomatologia nu este atât de importantă, tratamentul trebuie efectuat astfel încât pacientul să nu aibă o pierdere de șanse și este la latitudinea neurochirugului să evalueze termenul acceptabil în care un tratament trebuie să aibă loc.

Hidrocefalia este o problemă serioasă, astfel că pacientul nu trebuie să piardă timp înainte de a se prezenta la neurochirurg.

Tipuri de tratament chirurgical

Cum am mai spus există patru mari categorii de intervenții :

1.Înlăturarea obstrucției – implică înlăturarea patologiei obstructive (ex tumoră).

Platforma tehnică din Spitalul Provita dispune de o platformă tehnică de top , incluzând microscop operator, endoscoape performante, aspirator ultasonic (cavitron – permite înlăturarea tumorilor fără a manipula țesuturile normale din jur), monitorizare electrofiziologică (potențiale evocate senzitive și/sau motorii, monitorizare nervi cranieni și/sau periferici, stimulator cortical etc.).

2.Drenaj ventricular extern (drenajul LCR prin intermediul unui tub montat în interiorul capului conectat cu o pungă specială, aflată lângă patul bolnavului)

Este o intervenție scurtă, care durează aproximativ 10 min. Impune realizarea unei incizii de apox. 1 cm, în spatele liniei de inserție a părului, perforarea craniului cu o freză specială de mare viteză și introducerea tubului de dren care ulterior se atașează la punga de drenaj în afara corpului pacientului. Este o operație în care condițiile de asepsie și antisepsie sunt cu totul particulare, fiind esențiale pentru evitarea unor complicații importante (meningite, ventriculite etc.).

3.Ventriculo-cisterno-stomie

Este o operație endoscopică, durează aproximativ 30 min . Impune realizarea unei incizii de apox. 1 cm, în spatele liniei de inserție a părului, perforarea craniului cu freze de mare viteză, și introducerea unui endoscop (cu diametru< 3 mm) în ventriculul lateral apoi în ventriculul III (ventriculii sunt cavitați în interiorul creierului). Apoi se realizează o comunicare între aceste cavități și exteriorul creierului (cisternele bazale), drenând astfel surplusul de lichid. Odată creată comunicarea, se retrage endoscopul și se închide pielea cu fire resorbabile, ce nu necesită înlăturare (cad singure sub duș).

Mai există și alte proceduri endoscopice folosite pentru tratarea unor cauze de hidrocefalie (ventriculo-chistostomii, septostomii etc.), a cărei detaliere va fi făcută în consultația neurochirurgicală, după caz.

4.Drenaje ventriculare interne (drenaj ventriculo-peritoneal, atrial, pleural etc.)

Sunt operații scurte , durează aprox 20 min. Impun realizarea unei incizii curbate, de aproximativ 2 cm, de obicei în spatele urechii, perforarea craniului cu freze de mare viteză, apoi introducerea unui tub la nivelul unui ventricul lateral. Acest tub este conectat la o valvă care controlează presiunea de drenaj. În continuarea valvei este atașat un alt tub (tubul distal) care va fi introdus pe sub piele până la nivelul cavității de drenaj dorite (peritoneu, pleură, etc.). Înainte de introducere în cavitatea respectivă, este necesară realizarea altei incizii, care masoară de la 0,5 cm până la 2-3cm (ex. pentru peritoneu, incizia fiind situată în vecinătatea ombilicului, pentru un deficit estetic minim sau absent). Intervenția se termină cu închiderea celor două incizii cu fire resorbabile.

Riscuri și complicații

Complicații caracteristice oricărei intervenții neurochirurgicale sunt :

- anestezice – pacientul trebuie adormit și trezit – cu tehnologia și specializarea echipei anesteziologice aceste riscuri sunt foarte mici

- riscuri trombembolice – minimizate prin evaluare preoperatorie și prin măsuri active preoperatorii, peroperatorii și postoperatorii

- riscul infecțios – aproximativ 1% pentru operațiile care nu impun inserția unui dispozitiv mecanic de drenaj;

- hematom de sit operator

Intervențiile pentru leziunile obstructive (tumori, hematoame, etc), au riscuri specifice care țin de localizare, tip histologic (tip de tumoră), patologii asociate etc. . Acestea vor fi explicate pacientului în momentul consultului neurochirurgical.

Drenajele ventriculare externe au ca principal risc infecția (în medie 5% și crește cu durata utilizării lor). Frecvent, resorbția LCR-ului nu revine la normal, fapt ce impune utilizarea unor alternative terapeutice.

Drenajele ventriculare interne (ventriculo-peritoneal, ventriculo-cardiac etc.) au un risc infecțios mai important, în cele mai bune serii din literatură fiind de 3-4%. În plus pot apărea complicații de tip mecanic: obstrucție, rupere a tuburilor etc., astfel că în literatură complicațiile acestui tratament sunt raportate și la procente de 40% la un an.

În experiența noastră, riscul infecțios este de aproximativ 3% iar complicațiile mecanice nu depășesc 5-10% (aceste rezultate sunt datorate ameliorării condițiilor de asepsie și antisepsie, ca și a materialelor utilizate pentru tuburile de dren).

Ventriculo-cisterno-stomia, atunci când este bine indicată, are complicații specifice<1% (probleme endocrinologice și/sau hipotalamice, hemoragii) și o mortalitate< de 0,2%. Uneori VCS nu este suficientă pentru tratamentul hidrocefaliei (hidrocefalii mixte), astfel impunându-se utilizarea altor metode de drenaj intern (ventriculo-pritoneal, ventriculo-atrial etc.). În clinica noastră vi se va recomanda , oricând este posibil și chiar când există doar puține șanse de reușită, ventriculo-cisterno-stomia ca prim tratament, având în vedere riscurile mici pe care aceasta le implică, atunci când este comparată cu alte metode de drenaj.

Prognostic

Prognosticul depinde de cauza hidrocefaliei, existând un spectru care variază de la excelent (calitatea vieții foarte bună, fără scăderea speranței de viață) și până la unul extrem de prost (tumori maligne ce determină hidrocefalie).

Pacientul trebuie sa înțeleagă că fiecare caz este unic și că echipa noastră face tot posibilul pentru a-i pune la dispoziție cele mai bune tratamente ale momentului, efectuate de unii dintre cei mai buni specialiști. Medicii noștri vă vor fi aproape tot timpul și veți găsi în ei un interlocutor oricând dispus să vă răspundă la întrebări și să vă ofere un suport moral și profesional de cea mai bună calitate.

Cavernomul cerebral
Cavernoamele cerebrale reprezintă malformații vasculare venoase, care se pot forma oriunde în organism. La nivelul creierului și al măduvei spinării ele pot crea probleme din cauza potențialului lor hemoragic și epileptogen. Cum le spune și numele (malformații cavernoase), aceste leziuni nu reprezintă tumori în adevăratul sens al cuvantului, ci anomalii venoase care se dezvoltă de obicei în viața intrauterină. Sângerarea este de obicei imprevizibilă. Există leziuni care nu sângerează niciodată, leziuni care sângerează o dată și leziuni care sângerează foarte frecvent, crescând astfel riscul de deficite neurologice importante.
Introducere

Cavernoamele reprezintă malformații vasculare, care se pot forma oriunde în organism. La nivelul creierului și al măduvei spinării ele pot crea probleme din cauza potențialului lor hemoragic și epileptogen. Cum le spune și numele (malformații cavernoase), aceste leziuni nu reprezintă tumori în adevăratul sens al cuvântului, ci anomalii vasculare care se dezvoltă de obicei în viața intrauterină.

În funcție de localizare, creșterea și sângerarea acestor leziuni cavernoase pot duce la deficite neurologice cum ar fi slăbiciune musculară, deficite senzitive, probleme de vorbire, probleme de memorie, crize epileptice, probleme vizuale, etc.

Sângerarea este de obicei imprevizibilă. Există leziuni care nu sângerează niciodată, leziuni care sângerează o dată și leziuni care sângerează foarte frecvent, crescând astfel riscul de deficite neurologice importante. Acele leziuni care devin simptomatice și riscă, în timp, să lase sechele neurologice sau să le agraveze pe cele existente, necesită tratament, care de obicei este unul chirurgical. Cele mai multe cavernoame apar sporadic, însă există și cazuri în care ele sunt ereditare.

Diagnostic

Diagnosticul se realizează utilizând în principal o examinare IRM cranio cerebrală sau/și spinală, după caz. Această investigație pune de obicei diagnosticul, existând semne care sunt specifice acestei afecțiuni.

CT-ul cerebral și/sau spinal poate pune în evidență o sângerare recentă, edemul cerebral determinat de acesta și leziunea în sine, însă fără a putea pune diagnosticul de certitudine, așa cum îl poate pune IRM-ul în majoritatea cazurilor.

Programează o consultație de specialitate

Dacă ați fost diagnosticat cu un cavernom cerebral probabil ați fost trimis către un neurochirurg pentru consult de specialitate.

În funcție de localizarea leziunii, de vârsta pacientului, de bolile asociate, de numărul de sângerări și frecvența lor, cât și de impactul neurologic, neurochirurgul vă va propune un plan terapeutic sau o simplă urmărire periodică.

Pentru a profita la maxim de consultația cu neurochirurgul dumneavoastră, alcătuiți în scris o listă cu întrebări pe care doriți să i le adresați. Întrebări posibile pot fi:

• Unde este localizat cavernomul meu?
• Ce structuri neurologice importante sunt în vecinătate și ce importanță are acest lucru?
• Trebuie neapărat să mă operez?
• Există alte alternative terapeutice?
• Care ar putea fi complicațiile pe termen lung dacă nu mă operez?
• Care ar putea fi complicațiile unei intervenții chirurgicale?
• În cât timp trebuie să mă operez?
• Pot apela la o a doua opinie?
• Cum pot afla mai multe lucruri despre problema mea?

Simțiți-vă liber să adresați orice altă întrebare doriți.

Metastaza cerebrală
Metastazele cerebrale sunt tumori maligne care au ca origine o altă neoplazie în organism. Tratamentul acestora este de cele mai multe ori o combinație între chirurgie, radioterapie și chimioterapie. Tratamentul trebuie adaptat fiecărui pacient și în clinica noastră acest lucru se face în cadrul reuniunilor multidisciplinare de oncologie.